Perfecțiune sau perfecționare
Cei mai mulți dintre noi au trăit mare parte a vieții, sau cel puțin în copilărie, sub imboldul perfecțiunii. Începând cu părinții care cereau ca lucrurile pe care le facem (de la teme până la făcutul patului) să fie făcute perfect sau cel puțin aproape perfect, și ajungând în viața adultă să ne fie cerută perfecțiunea de colegi, șefi sau de persoana iubită, mulți dintre noi ajung să creadă că este „perfect” în regulă să ceară perfecțiunea de la ei.
În unele dintre cazuri, acest imbold al perfecțiunii ne face să ne mobilizăm toate resursele în a atinge o performanță mai bună.
Din păcate, mulți dintre noi nu se opresc în a vedea perfectul ca ceva care îi motivează și îi mobilizează, ci văd în perfecțiune un scop în sine. În aceste cazuri perfecțiunea nu mai e un imbold, ci se transforma in ceea ce literatura de specialitate a denumit ca perfecționism clinic.
O persoană perfecționistă are tendința de a fi foarte exigentă atât cu ea însăși, cât și cu cei din jur.
Acest mod de raportare conduce la nemulțumiri constante și la lipsa conștientizării motivelor de bucurie, acestea fiind cauze care pot declanșa în timp depresie.
Nevoia de validare este una fireasca, însă în momentul în care această nevoie devine exagerată poate fi un indicator al faptului că avem tendința de a fi perfecționiști.
Pentru persoanele perfecționiste feedback-ul negativ este o sursă de stres și frustrare, afectându-le vizibil starea psihică și emoțională.
Acest lucru se întâmplă, întrucât întâmpină dificultăți în a accepta că pot să facă greșeli. Este fundamental să înțelegem faptul că avem dreptul să greșim. Greșelile ne ajuta să învățăm și să evoluăm și, de asemenea, este esențial să conștientizăm că dacă anumite lucruri nu se întâmplă așa cum ne dorim, nu înseamnă că suntem mai puțin valoroși.
În momentul în care în mintea oamenilor apare următoarea credință: „Trebuie să fac toate lucrurile perfect, altfel valoarea mea ca profesionist/soț/soție/ om este egala cu zero”, atunci în momentul în care voi avea un eșec, cel mai probabil voi simți o anxietate accentuată. Această anxietate mă va bloca, mă va face să cred că nu sunt destul de bun, mă va face să mă devalorizez și, surpriză, probabil nu mă voi putea concentra astfel încât să duc până la capăt sarcina sau sarcinile pe care mi le propun. Cu alte cuvinte, îmi voi trai viața cu o teamă excesivă că nu voi reuși să fiu perfect, să fac lucrurile perfect și să trăiesc perfect.
„Mi-ar plăcea ca toate lucrurile pe care le fac să fie perfecte. Însă îmi dau seama că uneori mai pot greși, mai pot avea eșecuri. Atunci fac tot ce ține de mine ca să-mi iasă lucrurile așa cum vreau eu. Chiar când mai fac câte o greșeală, valoarea mea ca om nu se schimbă.”
Cum ar fi să o luăm așa ?
Daca reușim să înțelegem și să acceptăm această credință flexibilă, nu vom avea decât de câștigat. Înțelegerea faptului că oamenii nu pot face toate lucrurile perfect, că oamenii sunt supuși greșeli și că oricât de mult ne-am strădui, câteodată lucrurile pur și simplu nu țin de noi, ne va despovăra de această anxietate accentuată și ne va face să începem încet, încet să ne bucurăm mai mult de lucrurile pe care le facem bine. Să acceptăm că uneori sunt șanse ca lucrurile să nu iasă așa cum ne dorim și să facem tot ce ține de noi să le facem din ce în ce mai bine.
Iți recomand să-ți analizezi gândurile pe care le ai în momentele în care nu te simți bine cu tine pentru că nu ai făcut un lucru perfect.
Există o credință rigidă acolo? Există vreo dorință imperativă de a face lucrurile perfect? Dacă da, analizeaz-o! Este reală, este funcțională?
Persoanele perfecționiste preferă regulile și organizarea, ceea ce în sine este un lucru bun. Însă, dacă schimbările te insecurizează excesiv și simți că acestea te fac să-ță pierzi reperele, îți recomand să te gândești la situații similare din trecut care s-au dovedit a fi în cele din urmă, prielnice.
Pentru a reduce cât mai mult tendința spre perfecționism este esențial să conștientizăm care sunt plusurile pe care le avem și care sunt aspectele pe care este necesar să le îmbunătățim în timp, fără a pune presiune pe noi înșine. De asemenea, este important să ne bucurăm de fiecare reușită și să învățăm să ne acceptăm și să ne iubim așa cum suntem: unici si autentici.
Te îmbrățișez cu drag și…. Dă-ți voie să greșesti.