Nu acționez până nu fac lucrurile perfect

Perfecțiunea este definită ca o stare în care te simți complet și impecabil.

Ai experimentat vreodată perfecțiunea?

Există oare?

Este egoist să crezi că putem atinge perfecțiunea?

Este perfecțiunea un concept perceput și înseamnă ceva diferit pentru fiecare în parte?

Cel mai important, contează?

În marea schemă a vieții, contează dacă atingi perfecțiunea și contează dacă percepi ceva ca fiind perfect în timp ce altcineva ar putea să nu fie de acord cu tine?

A atins perfecțiunea

Am mâncat azi un ecler. Este una dintre prăjiturile mele preferate. După părerea mea, brutarul a atins perfecțiunea. După părerea mea, nu era nimic în neregulă cu acea prăjitură. Mi-a ”mângâiat” și răsfățat papilele gustative, cum ar zice fata mea. A fost delicioasă și m-a făcut atât de fericită să o mănânc. Ce prăjitură!

Ai experimentat și tu asta? Acel sentiment total de perfecțiune?

Ce ne împiedică să gândim sau să simțim asta atunci când creăm noi înșine ceva?

Cum folosești perfecțiunea?

Cei mai mulți dintre noi creăm ceva și apoi începem să-l desființăm mental – ceea ce, în schimb, ne face să nu mai avem încredere în noi. Este acest lucru înnăscut la oameni sau doar aceia dintre noi suficient de „norocoși” să credem că nu suntem suficient de buni pentru a atinge perfecțiunea vreodată.
Îmi era foarte greu să acționez și dacă mă întrebai de ce, îți răspundeam că mai am ceva de lucru…. nu este perfect.

Îmi aduc aminte cât mă străduiam să nu fac greșeli, să fie totul perfect, să o aud pe mama cum mă laudă că am făcut totul așa de bine….. nu se întâmpla asta. Cu cât mă chinuiam eu mai mult, cu atât mai multe greșeli făceam.

Aceasta în sine este o gândire defectuoasă și în plus este o energie greșită din care facem lucrurile.

Cum ar fi să înțelegem că doar greșind putem tinde spre perfecțiune?

Cum ar fi să vedem greșelile ca pe niște lecții de care să ne folosim să fim mai buni?

Problema nu este că greșim…. problema este când facem aceeași greșeală mereu și mereu.

…. bine, nu vorbim aici de un doctor, care urmează să te opereze și care va învăța din greșelile făcute pe tine…. sunt meserii în care se plătește scump o greșeală. Aici vorbim despre acea perfecțiune care te ține pe loc și nu ajungi niciodată să fii un doctor. Vorbim de acea perfecțiune care nu te lasă să te deschizi față de lume, să inspiri, să fii tu cu adevărat. De acea perfecțiune care în loc să te stârnească să tinzi către perfecțiune, să îți dorești să fii din ce în ce mai bun, ea te ține pe loc.

Mintea noastră este perfectă. Cum percepem lucrurile este ceea ce devine neclar.

Avem experiențe care înnorează ceea ce este cu adevărat acolo și ceea ce percepem că este acolo. Să știi că mințile noastre sunt o minune și sunt perfecte. Să știi că suntem capabili de lucruri incredibile. Legenda urbană spune că folosim doar 10% din creierul nostru. Deși fizic ne folosim tot creierul, ceea ce folosim cu adevărat este o mică parte din potențialul nostru. Acest lucru ne împiedică să acceptăm și să atingem perfecțiunea, deoarece ne reținem o mare parte din potențialul nostru de frică.

Perfecțiunea nu este un lucru pe care mulți oameni îl pot accepta – dar merită atât de mult efortul de a explora și a înțelege, deoarece te ajută să conștientizezi ceea ce ești cu adevărat capabil și cum te reții singur de la atingerea acestui nivel.

Unde te reține pe tine perfecțiunea?

Ce îți dorești să faci și încă nu faci pentru că nu este încă…. perfect?

Dacă dorești să primești articolul săptămânii direct în căsuța ta de mail, înscrie-te chiar acum aici: