Azi trecem la un alt pas important în vindecare noastră emoțională.
Aștept răspunsul tău să-mi spui cum ești, cum treci prin acest proces. Sunt aici alături de tine.
“In ziua in care m-am iubit cu adevarat am inceput să mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic…. persoane, situații, tot ceea ce imi consuma energia. La început rațiunea mea numea asta egoism. Astăzi știu că aceasta se numeste IUBIRE DE SINE.” – Charlie Chaplin
Atunci când ierți și te detașezi, nu numai că ți se ridică o greutate uriașă de pe piept, dar în față ți se deschide poarta care duce către iubirea de sine.
Iubirea de sine este o aventură cu adevărat minunată, care poate fi comparată cu învățarea zborului. Imaginează-ti cum ar arăta această lume dacă am avea cu toții puterea de a zbura . Cât de minunata ar deveni ea….. De aceea, cred că a sosit momentul să învățăm cu toții să ne iubim pe noi înșine…. a sosit momentul să mai avansăm un pas.
Iată câțiva pași spre iubirea se sine:
- Probabil cel mai important secret care influențează iubirea de sine este încetarea oricărei critici la adresa ta. Dacă ne repetăm în permanență că suntem perfecți exact așa cum suntem și că ne acceptăm în totalitate pe noi înșine, ne putem introduce mult mai ușor schimbări pozitive în viața noastră.
Cred ca a fost cel mai greu să renunț la această parte, să încep să mă despart de acest critic interior, să îl trimit puțin în vacanță….
Și acum mă mai lupt cu el, dar în majoritatea cazurilor ies castigatoare.
Pentru mine a funcționat și funcționează foarte bine metoda : …… până acum, dar acum aleg să…..
Exemplu: Încep să îmi spun :
« Greutatea optima a corpului meu este de 50kg »
Imediat vine criticul și îmi spune…. Da da de unde, ai încercat de nenumarate ori și uită-te la tine, mai degraba te-ai îngrășat, nu ai reușit să duci nici un program la bun sfârșit……
Da, așa este, până acum. Acum aleg să îmi creez un stil de viață sănătos și așa îmi remodelez corpul și ajung la greutatea mea optimă.
Vezi cum functioneaza la tine și scrie-mi ….. sunt alături de tine în acest proces.
- Noi trebuie să încetăm să ne mai speriem singuri. Foarte mulți oameni se terorizează singuri prin gândurile pe care le întrețin, făcând ca situațiile dizarmonioase în care se află să pară încă și mai înfricoșătoare. Adeseori, ei fac din țânțar armăsar, transformând o problemă minoră într-un monstru de coșmar. Este cumplit să trăiești așteptându-te la tot ce poate fi mai rău în viața ta.
Parcă eram și speriată când mi se întampla ceva bun, nu știu tu, dar eu aveam acel tipar
«Nu te bucura prea mult, după bine vine rău sigur »
sau
«Nu râzi a bine, nu te văd deloc bine, aș zice să te oprești »
….. până acum, acum aleg că după orice situație bună, să vină una și mai bună, iar după una rea, vine una minunată…. Eu sunt singurul creator al prezentului meu.
Îți spun …. Chiar funcționează, îmi schimbă focusul gândului imediat pe ceva pozitiv, iar asta este cel mai important.
- Fii bun și plin de răbdare cu tine însuți. Oren Arnold scrie odată cu omor : «Dragă Doamne, te rog să îmi dai mai multă răbdare. Și te rog să mi-o dai chiar acum.»
Răbdarea este un instrument foarte eficient. Cei mai mulți oameni suferă de boala nerăbdării, așteptând ca dorințele lor să fie satisfăcute pe loc. Ei își doresc să își îndeplinească visele chiar acum. Altfel spus, ei nu au răbdare să aștepte.
Eram atât de nerăbdătoare, încât uneori mă și enervam că nu vedeam imediat rezultatele….. până am înțeles că suntem într-un proces al schimbarii…
Legea ritmului pornește de la ideea că există un timp potrivit pentru toate. Nu putem grăbi ceea ce trăim.
Toată această lege a ritmului se desfășoară în procesul nostru de dezvoltare personală exact ca într-un joc video. Nu putem trece la Nivelul 2 dacă nu am terminat Nivelul 1.
Astfel, nu putem trece de la faza de copil la adult fără să simțim adolescența. De asemenea, nu putem intra pe un post avansat într-o firmă dacă nu am trecut de nivelul de începători, sau măcar de cel de probă.
După cum observi, ritmul se regăsește în toate aspectele vieții noastre, de la cele materiale și concrete la cele profunde sau intense.
- Învață să fii bun cu mintea ta. Dacă se întâmplă să mai ai încă gânduri negative, nu te urâ pentru acest lucru. Toți oamenii trec prin experiențe negative, care apoi le bântuie amintirile. Nimeni nu ar trebui însă să se condamne singur pentru aceste amintiri.
Rolul lor este să învățăm din ele. A fi bun cu tine însuți înseamnă a renunța la orice acuzație, la autoînvinovățire, la autopedepsire și la orice durere. Din acest punct de vedere relaxarea te poate ajuta foarte mult. Ea reprezintă o premisă absolut esențială pentru a te racorda la Puterea lăuntrică.
Ori de câte ori ești tensionat și înspăimântat, tu iți blochezi energia. Pentru a o debloca, este suficient să faci câteva minute de relaxare pe zi.
Mâine revin cu alte metode pentru iubirea de sine.
Să aplicăm :
- Lucrul în oglindă: Așează-te în fața oglinzii, privește-te în ochi, respiră profund și spune-ți: « Te iubesc ! Ce pot face pentru tine
astazi ? Cum te pot face fericit? »
- Fii prezent: ce te înconjoară, ce faci acum, tot ce zici, ce e frumos, fi atent pe unde mergi, ce copaci întâlnești, ce flori, cum este aerul, ce animale vezi, ce oameni …. Fii un OBSERVATOR
- Notează absolut tot, în detaliu, tot ce ai observat, ce ai văzut, ce ai auzit, ce gânduri ai, ce sentimente, ce emoții. Ce ai simțit când ai făcut exercițiul?
- Coloează Floarea Vieții sau Mandala: în timp ce o colorezi, spune-ți ”Mă iubesc și mă accept exact așa cum sunt”. Pune-o apoi la vedere, pentru a fi ca o ancoră, să-ți aduci aminte și să faci cât mai des acest exercițiu.
Revin mâine cu continuarea.
PS: Dacă îți dorești ca aceste desene să aibă putere mai mare. Dacă îți dorești să începi să te conectezi cu tine și cu copilul tău interior mai profund, am să revin către tine cu detalii despre cum să-ți creezi singur, pas cu pas, aceste simboluri sacre.
Ascultă gratuit Meditația ”Iubește-te pe tine” AICI
Ascultă gratuit Armonie la minut – Iubirea AICI