[Email 1/14] 7 Pași spre vindecarea emoțională prin reconectarea cu tine

Haide să ne cunoaștem.

Încep eu prin a mă prezenta și a-ți spune pe scurt, cum am pornit eu pe această cale.

In câteva cuvinte (pentru că de-a lungul programului ne vom cunoaște mai bine), eu sunt Eugenia Hazazup terapeut energetic, aromaterapeut, coach, trainer si speaker. Sunt soție si mamă a două fete de 18 si respectiv 17 ani.

Noi suntem de loc din Constanta, dar din cauza unor probleme de sănătate ale mele, am luat decizia, în urmă cu 11 ani, să venim în Belgia, unde datorită unui lung drum plin de învățături, provocări, obstacole, oameni, evenimente…. Am pornit pe acest drum împlinitor.

In urma cu 11 ani, am fost diagnosticată cu Spondilită Anchilozantă, o boală autoimună, destul de dureroasă, mai ales dimineața.

Știi momentul acela în care simți că nu ai nici o ieșire? Că parcă lumea se sfârșește?

Așa eram eu atunci, o țineam din criză in criză, iar din cauza efectelor adverse de la tratamente, la care a mai contribuit și partea emoțională (eram un burete al emoțiilor negative, neștiind la momentul respectiv să mă protejez) ajunsesem, pe lângă injecția lunara făcută in picior, să iau și alte tratamente pe cale orală (cate 5 pastile de 2 ori/zi)……

Din cauza durerilor cronice, nu puteam avea nici un job stabil, deoarece în zilele de crize, eram la pat. Nu puteam fi prea prezentă in viața fetelor mele, dar să am un job.

Cu fiecare zi ce trecea eram din ce in ce mai deprimată, deoarece mă învinovățeam pentru ceea ce mi se întâmpla si pentru faptul că nu reușeam să fiu acolo pentru familia mea.

Ei au fost principalul meu scop de a face schimbări în viața mea. De a lua hotărârea să le opresc suferința prin care treceau văzându-mă pe mine in acea stare.

Apoi, văzând ca la mine a funcționat, mi-am dorit să mă deschid către cei din jur, să le arăt că totul este posibil pentru oricine își dorește cu adevărat asta.

Un pas important este acest curs. În care mi-am propus să te încurajez să faci primii tăi pași spre vindecarea ta fizică și emoțională, prin reconectarea cu tine. Scopul este să începi să ai claritate de ce trăiești anumite situații din viața ta și cum poți să le rezolvi, să le depășești.

Te rog să îmi răspunzi la următoarele mesaje pe care le primești, să îmi spui cum te simți, ce provocări ai, cum te pot ajuta eu mai bine.

Așa cum am mai spus, în fiecare mesaj vei găsi informații și exerciții practice care te vor ghida spre vindecarea ta. Cheia constă în consecvență.

Fii blând cu tine în acest proces. Fii consecvent.

Dacă și tu ești ca mine și te cam confrunți cu răbdarea, nu uita de cursul

5 tehnici de mișcare Mindfulness pentru a-ți ridica energia corpului.

Te va ajuta să ai rezultate mai rapide, mai eficiente. În plus poți profita de ele la un preț special pentru tine, pentru că ești aici.

Intră în grupul de susținere, unde sunt toate persoanele înscrise în diverse programe ale mele, grup în care vei avea parte de ghidare continuă.

Imaginea de sine este cheia drumului nostru în orice arie din viața noastră. Niciodată nu vom putea depăși imaginea de sine, niciodată rezultatele noastre nu vor fi mai mari decât imaginea și stima noastră de sine. Pentru a ieși din acest cerc vicios, este nevoie să începi să te vezi tu pe tine sănătos, echilibrat și reușind în orice îți propui. Iar în această direcție contează să fii într-un mediu propice.

Fii cu ochii pe mesaje și pe mail, primește informațiile, citește-le si aplică exercițiile.

Eu sunt aici să te susțin. Aștept mail-ul tău în care să îmi spui obiectivul tău pentru acest curs.

Ce îți dorești să se întâmple în acest curs? De ce te-ai înscris în acest mini-curs?

Felicitări că investești în tine !

PS : Aștept o scurtă prezentare a ta, a povestii tale și ce iți dorești să obții din acest program. Poți trimite mesajul pe messenger sau pe mail la adresa social@eugeniahazazup.com

 

Traducere »