Cum rămâi în Mișcare în afacerea ta
Ai făcut vreodată un plan pentru următoarea perioadă viața ta și apoi s-a întâmplat ceva – ca și cum o piatră mare s-a rostogolit în calea ta și ți-a blocat progresul și, în loc să găsești o cale să treci peste, ai renunțat și ai intrat înapoi în zona ta de confort?
Mie mi s-a întâmplat de multe ori. Am făcut planul, totul părea că ”nimic nu poate interveni” 😊 … dar nu a fost așa. Pot apărea lucruri neprevăzute la orice pas, chiar dacă noi credem că nu.
Dacă mă gândesc mai bine la toată călătoria vieții mele, cred că pot spune că în 90% din cazuri (ca să nu spun chiar mai mult) nu a fost atât de ușor cum credeam eu. Nu voi lua acum la rând toată viața mea, dar mă voi opri asupra unei singure arii : cariera.
Am avut provocări la aproape fiecare pas…. dar asta m-a lansat și mai departe
Am fost nevoită să o iau de mai multe ori de la zero în plan profesional. Am lucrat în fabrica de confecții a familiei mele, unde am crescut foarte mult și am învățat tot ce puteam învăța să conduc o afacere. Am făcut greșeli, am plătit pentru ele, am dezamăgit oamenii din jur, dar și pe mine. A luat-o de la capăt, am continuat și am depășit.
Apoi după a doua naștere, a trebuit să mă angajez într-un domeniu total diferit, total nou. Optică medicală. Am adorat și acest domeniu, am tras de mine, am cerut din ce în ce mai mult de la mine și de la vânzătoare în optica din Constanța, am ajuns optometrist și director zonal în toată zona de E-N a României.
Apoi am luat-o de la capăt în Belgia. Mai provocator, mai greu decât îmi imaginasem. Dar de la nimic, de la a duce grija că să mai facem 20 de euro ca să punem ceva de mâncare pe masă la copii, am ajuns împreună cu mama mea să avem 5 ateliere de croitorie în diferite orașe ale Belgiei. Dar ceva nu era bine, ceva pentru mine în interior nu mergea. Așa că, după 8 ani de Belgia, 8 ani de a construi un business aici, am ales să îmi ascult sufletul și să aprofundez partea de dezvoltare personală și spirituală.
Și părea ușor la început…. dar nu a fost și nu este așa deloc. Am avut multe pietre căzute în drumul meu. Am ”luptat” cu ele și cu mine ca să nu renunț, ci să merg mai departe indiferent de cât de greu ar fi. Am eșuat de multe ori. Am plâns. Am simțit că nu mai pot. Am vrut să renunț că eu nu voi fi bună niciodată.
Îți sună cunoscut?
Plecăm cu un așa entuziasm la drum ca apoi să ne oprească cel mai mic obstacol. De ce oprim această inerție în care ne aflăm – avem parte de provocări și BAM – ne oprim, ne retragem, „ne luăm mingea și mergem acasă”. Renunțăm. Am terminat.
Dar apoi vine ziua următoare și ghici ce – stânca aceea încă ne blochează calea și noi spunem – da și ce. Putem opta pentru a vedea stânca pentru ceea ce este și să continuăm sau putem pretinde că nu mai este nimic de făcut și să spunem eu am făcut tot ce am putut, așa că rămân tot aici.
NU!!
Scoate dalta și ciocanul și continuă mișcarea.
Viața este plină de provocări și obstacole și multe „vânătăi”. Cine a spus că viața este ușoară? Cine vrea ceva ușor?
Ușor este plictisitor!
Ușor este pentru oamenii care nu au nicio idee despre ceea ce îi așteaptă de cealaltă parte – fluturându-și steagul și spunând: „sunt aici – vino și ia-mă!” Vino și vezi cum este această latură – este minunată!
Cu toții ne-am lovit de obstacole, fiecare dintre noi. De atâtea ori ne lovim de rutină și credem că suntem singurii. Nimeni nu ne înțelege. Acest lucru mi se întâmpla numai mie … aici de fapt cerem milă.
Asta este diferența dintre persoanele de succes și cele care parcă doar se luptă și nu ajung nicăieri, dintre persoanele pe care noi le vedem acum și le admirăm și spunem ”ce noroc are” și persoanele care ”au ghinion”.
Ridică-te și continuă
Cum reintrăm în această mișcare? Cum ne ridicăm și încercăm din nou? Cum ne schimbăm gândirea astfel încât să nu simțim că nu mai avem opțiuni? Poți fi vreodată în afara opțiunilor?
Albert Einstein spune: „Nu ne putem rezolva problemele cu aceeași gândire pe care am folosit-o atunci când le-am creat”.
Gândește-te la asta. Dacă ai o problemă, cum o poți rezolva folosind același tip de gândire care a creat-o încă de la început?
Există o soluție simplă la atâtea probleme ale vieții și nu este un secret vechi disponibil doar pentru cei bogați și înțelepți.
Răspunsul este să creezi o a treia minte.
Dar cum?
Fiind în preajma celor care te pot ajuta cu adevărat.
Deci, dacă ai o problemă legată de afaceri, alătură-te unui mastermind de afaceri și vino în față cu problema ta.
Vei fi uimit de numărul de idei care îți vor fi disponibile – idei la care nici măcar nu te-ai gândit niciodată.
Am adorat imediat ideea cu care a venit Daniela Nica în MentorMind Elite și Pro din care am onoarea să fac parte și ca mentorat și ca mentor, în care venim cu problemele pe care le avem în afacerile noastre și colegii ne ajută să le depășim. Lucruri absolut transformaționale se întâmplă acolo.
Atunci când tu crezi că nu mai este nicio altă soluție…. apar chiar mai multe prin aceste momente.
Nu reușim singuri… sau poate nu reușim așa repede. Este nevoie să avem alături de noi oameni care să ne ajută să depășim, oameni care să ne ridice energia, oameni care văd mai departe decât noi.
Există soluții pe care mintea ta singură nu le poate crea – ai nevoie de puterea unui mastermind pentru a te readuce în mișcare.
Te aștept cu drag în comunitatea mea Dincolo de gânduri, în care în următoarea perioadă voi veni cu tips-uri care să te ajute în această direcție.
Către grupul privat gratuit de Facebook Dincolo de gânduri
Dacă dorești să primești articolul săptămânii direct în căsuța ta de mail, înscrie-te chiar acum aici:
Articole care ar putea să te intereseze :
Eliberează-te de durerea emoțională și fizică, Legea Prosperității, Cum ne afectează angajamentele și promisiunile, 7 Mituri despre meditații și o scuză bună ca să nu meditezi, Ce sunt deciziile și cum le luăm?, Ce este meditația mindfulness și cum să practic, De ce să iertăm
Materiale și cursuri gratuite:
Ridică-ți energia pentru a atrage abundența in viata ta
mini-curs 7 Pași spre vindecarea emoțională prin reconectarea cu tine,
4 pași pentru a-ți schimba o convingere limitativă
Către grupul privat gratuit de Facebook Dincolo de gânduri