Cea mai bună modalitate?
Oare care este cea mai bună modalitate?
La fel ca și capcana greșelilor este și cea a perfecțiunii și anume, dorința de a găsi cea mai bună modalitate de a începe.
Asta făceam și eu înainte. Mă axam pe perfecționare, pe învățare, din dorința ca, in momentul în care voi începe să fie totul perfect, să am 
toate răspunsurile.
Apoi am aflat însă că trebuie să încep, dacă voiam să găsesc cea mai bună modalitate. Este ca și când ai șofa pe timp de noapte pe un drum pe care nu ai mai fost niciodată. Ideal ar fi să poți vedea întreaga rută înainte de a porni. Însă nu o vezi decât treptat. Pe măsură ce mergi mai departe, ți se dezvăluie încă o bucată de drum. Dacă vrei să vezi ce urmează, trebuie să mergi mai departe.
Îmi aduc aminte când am făcut pentru prima oara un drum până la Cluj. Trebuia să o luăm pe mama și să ne întoarcem în Constanța. Când ne-am întors către casă, fiind noapte și în fața noastră, la câțiva kilometrii fusese un accident, m-am uitat pe hartă să văd cum putem să ocolim, fără să mă uit prea mult la detaliile zonei prin care vom trece. Așa că am făcut stânga și am continuat drumul pe scurtătură. Îți spun sincer, era beznă pe străzile pe care treceam, nici un fel de iluminare, decât farurile mașinilor bineînțeles, care apropo, erau foarte rare. De aici am și început să ne întrebăm oare unde suntem. Am continuat și la un moment dat, vedeam faruri destul de sus, pentru că eram pe munte, și ne întrebam ”oare acolo vom ajunge și noi?”.
Așa a fost. Mergeam foarte încet, iar când am observat că în dreapta noastră era o super mare prăpastie, am rămas fără cuvinte. Aproape că nici nu mai respiram. De parcă ar ajuta asta la ceva 😊. Simțeai pur și simplu tăcerea profundă din mașină.
Am avut noroc ca mama dormea pe bancheta din spate, destul de profund, că de altfel era circ total 😊)) «vai…. Auci… ihh… de ce pe aici… aoleu…. » .
Am continuat în tăcerea
Am continuat în tăcerea și întunericul profund, până am simțit că am trecut pe partea cealaltă a muntelui și am început să ne relaxăm. Începusem să vedem pomi și pe o parte și pe alta a drumului. Dejan ne relaxam.
Mai mergem ce mai mergem și frânăăăăăă, un urs ne trece calea… alt moment de panică….. Am continuat și în sfârșit am început să intrăm prin sate, să mai vezi un bec, o casă… Nu îți pot explica bucuria și eliberarea pe care am simțit-o . Apoi ne-am uitat să vedem pe unde am trecut. Era vorba de Transfăgărășan. Noi l-am făcut pentru prima oara în viața noastră, noaptea, ne-știind efectiv unde suntem. De atunci l-am mai făcut de doua ori…. Dar ziua 😊…. Ziua arată mult mai bine :)) Chiar este o minunăție.
Același lucru este și cu perfecționarea, nu ai cum să te perfecționezi, să devii mai bun, dacă nu acționezi. Dacă nu pornești pe drumurile întunecate, unde nu ști ce te așteaptă la fiecare pas. Dar apoi, după ce ai trecut pe acolo, cât de bine este și cât de mult te-a crescut.
Perfecționismul are adeseori un impact negativ asupra noastră. Nu trebuie confundat însă cu perfecționismul bun care înseamnă să facem lucrurile cât de bine putem și ne motivează să ne atingem scopurile. Perfecționismul în forma sa dezadaptativă conduce către depresie, pentru că ne fixăm standarde și idealuri mult peste capacitatea noastră de a le atinge.
Este important să ne setăm obiective atât în plan personal, cât și profesional și să stabilim modalitățile necesare pentru a le atinge.
Însă, la fel de important, este ca respectivele obiective să fie realiste (atenție, când spun realiste nu mă refer la stabilirea obiectivelor pe baza a ceea ce ai reușit până acum, am să revin cu detalii pe această temă) și în momentul în care le concretizăm să ne dăm voie să ne bucurăm de reușită, fără a trece cu rapiditate la următoarele scopuri.
Iar în situația în care ne atingem obiectivele până într-un punct sau nu le atingem deloc, abordarea sănătoasă este să analizăm care sunt 
cauzele acestei situații și în același timp, să identificăm soluțiile, evitând să ne culpabilizăm.
În momentul în care ne propunem un anumit scop este într-adevăr util să analizam care sunt resursele care ne vor ajuta să-l atingem, care sunt acele aspecte de care am avea nevoie și cine este nevoie să devii ca persoană (ca de fapt nu este vorba despre obiectiv, ci de persoana care tu devii, în călătoria către acel obiectiv), astfel încât șansele de reușită să fie mai mari.
Însă, dacă observăm că în mod constant avem tendința de a amâna pentru că nu ne simțim suficient de bine pregătiți pentru ceea ce ne propunem, este important să facem un prim pas către acțiune.
Pentru persoanele perfecționiste standardele înalte sunt necesare, dar niciodată suficiente, iar valoarea personală este definită de rezultatele excelente. Cei care fac totul perfect nu își permit să comită greșeli deoarece le văd ca pe niște catastrofe care le strică imaginea pe care o au în fața celorlalți.
Greșelile făcute în mod deliberat ne pot ajuta să înțelegem că erorile nu sunt un lucru rău. Ba chiar, mai mult, învățăm că greșelile nu ne diminuează abilitățile sau valoarea ca oameni și nici ceilalți nu ne vor crede incapabili.