4 pași pentru a depăși provocările
”Fiecare problemă ajută o persoană să se cunoască mai bine”
John McDonnell
Mulți oameni își doresc ca viața să fie mai ușoară, cu mai puține provocări și obstacole, dar fără provocări, viața devine stagnantă și nu mai creștem. Provocările ne ajută să descoperim cine suntem și ne permite să devenim oameni mai buni.
Putem face tot ceea ce ne stă în putere să evităm experiențele negative, însă ele nu vor dispărea așa, ca prin farmec.
Viața ne oferă și bune și rele. E important să învățăm să le gestionăm. Să ne bucurăm de cele bune. Să știm să trecem peste cele grele, să învățăm din ele. Și când spun asta nu o spun că sună frumos sau că am mai citit într-o carte (chiar dacă am învățat asta din cărți, programe sau de la mentori). Vorbesc din viața mea. Vorbesc din experiențele mele, din viața mea. Da sunt o persoană care adoră să zâmbească, să râdă și da nu trece o zi fără să fac asta, dar dincolo de acest zâmbet, sunt OM. Om cu bune și grele. Viața m-a trecut prin tot felul de încercări. De la sănătate, la financiar, la relații …..De multe ori, am simțit că nu mai pot …. am vrut să abandonez tot. De multe ori le-am spus alor mei ”îmi doresc să fug într-o pădure și să nu mai știu de nimeni și nimic” Dar am ales să înfrunt tot ceea ce venea către mine. Am învățat să primesc orice vine către mine cu bucuria că mă va duce mai departe, mă va face mai puternică. Nu am lăsat greutățile să-mi distrugă viața!
Problemele nu se termină niciodată
Problemele nu se termină niciodată. Mereu apare câte ceva.
Mi-a plăcut tehnica lui John Maxwell: dă-ți 24 de ore să-ți plângi de milă sau să te bucuri de un succes și apoi treci la treabă. Nu sta acolo.
Nimănui nu-i place să treacă prin evenimente neplăcute, mai ales că uneori este foarte dureros. Dar dacă reușim să gestionăm experiența așa cum trebuie, dacă ne schimbăm percepția, dacă vedem acea problemă din alt unghi (și dacă nu reușim asta de unii singuri, aici intervine puterea mediului în care te afli, ei te pot ajuta în acest scop…. pe mine mă ajută și meditația foarte mult) atunci totul se va schimba. Depășim acea provocare și apoi o vom putea povesti ca pe o lecție.
Ce crezi tu că-i separă pe cei care prosperă de cei care abia supraviețuiesc?
Eu am înțeles că este vorba despre modul în care fac față problemelor. Ei cred că perioadele cele mai grele prin care trec prin viață reprezintă punctele cheie pe parcursul călătoriei lor.
Pe mine m-a mai ajutat să depășesc mai ușor problemele, schimbând acest cuvânt în provocare. Acum nu mai spun am o problemă, ci am o provocare. Am schimbat vibrația cuvântului … mă focusez pe soluții.
În momentul în care te observi într-o provocare, cum ar fi să o abordezi cu o atitudine de genul: sunt curios cât de mult mă va crește această provocare.
Toate aceste provocări care vin către noi în viață ne schimbă. Întrebarea este în ce direcție o face: înainte sau înapoi? Atunci când ne confruntăm cu aceste experiențe mai puțin plăcute devenim mai buni sau mai răi? Aceste experiențe ne limitează sau ne ajută să ne dezvoltăm?
Ține minte: ”În viață succesul nu vine din faptul că ai o mână bună, ci din faptul că joci o mână proastă foarte bine” (Warren G. Lester)
4 pași pentru a depăși provocările
Să examinăm o metodă foarte simplă în 4 pași pentru a depăși provocările.
Expunere
În primul rând, expune clar problema și adoptă o atitudine pozitivă.
Când ne confruntăm cu provocări, tindem să evităm problema și să alergăm în altă direcție îngropându-ne capul în nisip în speranța că va dispărea.
Sau ne spunem ”ok, există un obstacol, în loc să mă îndrept direct către el și să trec prin el, voi căuta o altă cale și chiar dacă nu așa vreau să merg” . Avem tendința să mergem pe zicala ”când lucrurile se înrăutățesc, e timpul să trag un pui de somn” …. pare mai ușor … cu mai puțină durere de cap … dar rareori rezolvă asta problema.
Când evităm sau ieșim din calea noastră, provocăm mai multă durere de cap în cele din urmă. Ne ia mai mult timp, ne ia mai multă energie și nu obținem rezultatul final pe care îl căutăm. Deci, ia-ți timp pentru a înțelege care este provocarea.
Fă o pauză, oprește-te din orice faci și reflectează.
Întreabă-te:
Care este scopul principal aici?
Ce este nevoie să văd aici?
Cum mă va crește/transforma această provocare?
Care sunt cele mai bune soluții pe care le pot vedea eu acum?
Notează răspunsurile pe hârtie, nu le face doar mental.
”Viața nu e așa cum ar trebui să fie. Ci e așa cum e. Felul în care îi faci față reprezintă diferența.” – Virginia Satir
Dacă vei reuși să faci acest lucru, nu numai că viața ta va fi mai frumoasă, ci vei putea învăța mult mai repede, trăgând lecțiile corecte din ceea ce ți se întâmplă.
Identificarea
În al doilea rând, identifică ce ai la dispoziție – ce resurse îți stau la dispoziție pentru a rezolva această provocare?
Fii creativ! Enumeră toate aceste resurse.
Cei care profită la maxim de experiențele neplăcute sunt cei care găsesc soluții creative la ele.
Atunci când ai de suferit de pe urma experiențelor neplăcute, creativitatea îți oferă oportunitatea de a transforma suferința în beneficiu. Secretul este să accesezi acea energie care provine fie din adrenalină, fie din furie și să o folosești pentru a depăși provocările și pentru a învăța anumite lecții.
Folosește-te de abilitățile tale: care sunt punctele tale forte pentru a lucra în acest sens?
Nu uita de ceilalți – ce acces ai la ceilalți care te pot ajuta? La cine ar trebui să ai acces pentru a trece peste această provocare și nu ai încă? Ce poți face pentru a avea acces la acea persoană?
Strategia
În al treilea rând, strategia pentru a depăși această provocare.
Utilizează-ți toate resursele pentru a crea un plan de acțiune. S-ar putea să realizezi că acest plan va trebui modificat pe măsură ce execuți și este în regulă. Continuă. Fii flexibil cu planul tău!
Pentru a trece cu mai multă ușurință prin acest plan, te încurajez să folosești metoda vizualizării.
Fă planul apoi vizualizează-te cum îl urmezi. Vizualizează cum deja ai reușit. Cum te simți. Cum ai depășit această provocare. Fă acest exercițiu zilnic, indiferent de provocările pe care le ai. Vei rămâne uimit cât de multe soluții vin către tine dacă te conectezi la această energie.
Fii perseverent
În cele din urmă, fii perseverent. Execută strategia cu efort și determinare. Spun efort nu neapărat că totul trebuie să fie greu, ci va fi neconfortabil pentru că probabil va fi nevoie să facem lucruri noi, să ne creăm obiceiuri noi. Fă tot posibilul, cu tot ce ai, exact de unde ești, pentru a-ți depăși provocarea.
Dacă descoperi că încă nu poți depăși o provocare, atunci re-evaluează. Dacă strategia ta nu va funcționa, deoarece nu este viabilă sau eficientă, schimb-o. Dacă strategia ta nu funcționează pentru că nu ai executat-o suficient de bine, fii persistent și îmbunătățește-ți eforturile, oferindu-i mai mult.
Fii blând cu tine în acest proces!
Privește fiecare zi ca o nouă provocare. Cu fiecare provocare tu devii mai puternic, mai motivat, mai pregătit pentru ceea ce urmează. Care e provocarea ta azi?
Practică această metodă pentru provocări mici și vezi cât de ușor este de depășit. Apoi, încearc-o pe ceva mai măreț!
Și nu uita: Fă schimbări pozitive în ura experiențelor neplăcute.
Articole care ar putea să te intereseze : Atitudinea, Tehnici de meditație
Materiale și cursuri gratuite: mini-curs 7 Pași spre vindecarea emoțională prin reconectarea cu tine, e-Book Un Nou Început, 4 pași pentru a-ți schimba o convingere limitativă
Buna! Parcurg in perioada asta drumul catre increderea in mine si evolutia personala. Pana acum au fost multe provocari pe care am incercat sa le observ si sa le integrez asa cum au venit. Sa nu ma opun…sa le tratez ca parte integranta din tot ceea ce sunt si devin. Este o adevarata provocare pentru mine!
Da,super
Provocare si efectul.
Cauza si efectul.
Bună! Te rog vreau si eu materiale și cursurile gratuite
Intră aici pe grup și găsești toate materialele gratuite
https://www.facebook.com/groups/holdyourimage/